Confidențialitate și cookie-uri
Ce date strângem și de ce
- Cererea de ofertă: numele, telefonul, emailul, perioada, autorulota și ce ne scrii. Le folosim ca să-ți facem oferta și contractul.
- Ghidul gratuit: prenumele, emailul și, dacă vrei, telefonul și când te gândești să pleci. Le folosim ca să-ți trimitem ghidul. Ofertele pe email ți le trimitem doar dacă ai bifat asta.
- Cum folosești site-ul: paginile văzute, de unde ai venit, orașul aproximativ (după adresa IP), tipul de telefon sau calculator. Ne arată ce pagini te ajută și ce trebuie reparat.
Cookie-urile
Dacă apeși „Accept”, păstrăm în browserul tău un cod aleator, ca să te recunoaștem când revii. Tot atunci pornim Pixelul Meta și Google Ads, ca reclamele noastre să ajungă la oameni care chiar caută o autorulotă.
Dacă apeși „Refuz”, salvăm în browser doar alegerea ta, ca să nu te mai întrebăm, și nu pornim Pixelul Meta sau Google Ads. Vedem în continuare ce pagini se deschid și pe ce se apasă, dar cu un cod care se schimbă în fiecare zi, deci nu te recunoaștem a doua zi.
Îți schimbi alegerea oricând, din „Setări cookie-uri”, jos în pagină.
Cine mai vede datele
Firmele care ne țin site-ul și emailurile: Vercel (găzduirea), Neon (baza de date, în Frankfurt) și furnizorul de email. Dacă ai apăsat „Accept”, primesc date despre vizită și Meta și Google, pentru reclame. Nu vindem datele nimănui.
Cât le păstrăm
Cererile și discuțiile cu clienții, cât timp lucrăm împreună și cât cer legile contabile pentru contracte. Datele despre vizite le ștergem automat după cel mult 400 de zile, iar istoricul detaliat al paginilor după 180 de zile.
Ce poți cere
Poți cere să vezi ce date avem despre tine, să le corectăm sau să le ștergem de tot, oricând. Scrie-ne la office@campering.biz și îți răspundem în cel mult o lună.